vei pierde multe din cauza mândriei tale ştii, ah eşti tu a-mi vorbi despre mândrie tocmai tu? de ce eu crezi că sunt mândră eu? eram cufundaţi într-o atmosferă edenmavisiană, stinsei lumina şi îmi agitai cuburile de gheaţă din paharul meu. eram dezgustat de gândul că va trebui să mai beau în cele din urmă şi ultima gură din paharul meu, dezgustat că îmi terfelisem principiul de a nu mai bea coniac şi mă întrebam dacă această seară şi această fată merită după toate excepţia de a bea coniac şi mai mult îmi părea rău că nu mă întrebasem, nu ezitasem nicio secundă dacă să beau sau nu coniac cu această fată când veni vorba, o făcui automat doar pentru a o îmbăta şi acum iat-o, o aveam îmbătată şi eu ameţit şi mă gândeam la ce va urma, mă gândeam la preţul plătit şi la ce va mai trebui să plătesc, mă gândeam dacă să fiu sincer şi să-i spun că de fapt n-o consideram mândră ci doar o piţipoancă şi că un om mândru poate fi îndreptăţit să fie aşa, eu sunt îndreptăţit să fiu mândru dar ea nu, ah nu avea absolut niciun motiv să fie mândră, a fost şi am văzut-o dintotdeauna o piţipoancă, cu vacuumul din gândurile şi ideile ei, frumoasă da dar numai atât, şi poate cu potenţial, potenţial pe care eu voi fi prea mândru ca să mă apuc să învestesc şi s-o cresc, s-o educ, s-o învăţ frumosul şi profunzimea, mă gândeam dacă ea e destul de inteligentă să îşi dea seama de aceste gânduri din tăcerea mea sau din privirea mea, mă gândeam şi încercam sa îi măsor miopiile în acest semiîntuneric pentru a şti câte din trăsăturile de pe faţa mea le poate citi şi în fine dacă mă interesează ce crede ea în definitiv, la preţul plătit, la încercările mele şi la ce va urma, dacă a meritat toate astea în definitiv. haide să schimbăm acest cântec, de ce cântecul acesta e tocmai de ce avem nevoie, de ce avem nevoie? de sinceritate de exerciţiul nostru de a ne învinge fricile de gândurile şi temerile tale ştiu că eşti preocupată, de ce crezi aş zice că m-am relaxat foarte bine mă simt minunat, mă bucur să aud asta ştiu că nu e ceea cu ce eşti obişnuită, cu ce sunt obişnuită? cu altfel de muzică de personaje cu gălăgie şi multă dar multă multă goliciune falsitate e ceea ce vreau să te învăţ să descoperi şi să înveţi ca să ştii şi să te fereşti, tu chiar n-ai fost niciodată la discotecă niciodată niciodată niciodată? nu şi ţi-am spus-o de la început că nu ne vom duce niciodată, pierzi mult să ştii, ştiu te-am pierdut pe tine te-am pierdut atâta timp pentru că dacă aş fi renunţat la principiul meu la mândriile mele te-aş fi convins de mult să ajungem la acest punct, ce punct? la acest nivel de intimitate să aduni curajul ca să vii la mine şi să te îmbeţi şi să dormi la mine. o privii şi încercai s-o descopăr tulburată. zâmbi. ştiam că trecusem o limită şi era tocmai asta ce o neliniştea că vom ajunge aici şi va trebui să o spunem, ea sau eu, că trebuie să petreacă noaptea asta cu mine. că de fapt nu trebuie, ah nu, nu voi insista cum nu am făcut-o niciodată până acum, nu e captivă aici şi nu am fost niciodată nimic, prea mândru pentru astfel de umiliri şi animalităţi, că de fapt e doar dorinţa ei de a rămâne aici. unei fete ca ea îi este greu să recunoască, imposibil şi n-o va zice niciodată, va căuta să lase de înţeles că nu are de ales, că e obligată şi amăgită, că am profitat de beţia ei, ca sunt vinovat eu, că ea e victima. probabil se gândea cum să zică toate aceste scuze şi învinovăţiri sau poate simţea că e totul prea frumos să se gândească la aşa ceva, să lase totul să vină de la sine. nu se poate pierde niciodată nimic din prea multă mândrie şi poate nu te-am pierdut eu pe tine ci tu pe mine şi poate ca te-aş fi dezbrăcat de mult dacă aş fi mers împotriva principiilor mele nu te agita vreau să spun ceva important ţi-am mai zis că nu se va lega niciodată nimic frumos şi adevărat dacă nu vom fi sinceri te-aş fi avut probabil dar iată că am ajuns azi în seara asta şi te-am dezbrăcat urmându-mi principiile rămânând mândru dezbrăcat de ceea ce niciun aifonist şi manelist şi bămvămist cu care te duci la discotecă şi căruia probabil te-ai dăruit nu va reuşi niciodată să te dezbrace sau poate a fost prea cretin ca să-şi dea seama că a făcut-o şi e tocmai asta ce te frământă e tocmai asta ce cauţi tu şi toate femeile sinceritate şi profunzime şi mai ales profunzime femeile au simţul profunzimii. cuburile de gheaţă se dezgheţaseră, rămâneau doar două mărgele, coniacul meu se diluase şi înţelesei că acum trebuie să fie mai puţin dezgustător, hotărâi să las să se dezgheţe şi mărgelele. deodată mă apropiai de ea şi îi strânsei palma în mâinile mele, îndelung şi apăsat. îmi simţise probabil palmele calde şi transpirate, vrui să-i transmit tulburarea mea sau inocenta mea, nu ştiu si nici nu vroiam sa-mi lămuresc gestul. o atinsei pentru prima dată. o atinsei inocent. înţelesei că de fapt n-o mai făcusem niciodată, nici măcar din întâmplare, nici măcar voit din întâmplare, că era virgină şi neprihănită pentru mine, că probabil se tulburase şi că trebuia să se tulbure. să te dezbrac de fricile tale de temerile tale de îngrozirile tale, aşezându-mă din nou pe scaun în faţa ei. şi mă declanşai. o ştiam biruită. mă descoperii şi eu ameţit când mă ridicasem de pe scaun şi asta trebui să mă elibereze de orice preocupări, de orice fel de ce-va-crede sau ce-va-fi-după. dădui peste cap ultima gură de băutură înghiţind şi mărgelele de gheată fără să mă mai gândesc cât sunt de dezgustătoare cele 40 de grade înjumătăţite probabil de gheaţa topită. vino haide să ne îmbrăţişăm cântecul acesta este minunat materialul care trebuie să dea o formă întâlnirii noastre şi sincerităţilor şi cuvintelor noastre de care pe urma ne vom aduce aminte ca de un vis îl vom simţi ca o pală de vânt fără a o putea descrie reţine conserva nimic nu vreau să abuzez de încrederea ta de beţia ta fă abstracţie dacă mă excit ah da mă excit te-am dorit toată seara şi toate dăţile când ne-am vorbit oriunde se întâmpla s-o facem te doream şi te doresc nediscriminat şi animalic dar nu pentru asta te vreau îmbrăţişată e ca să simţi că e ceva mai important decât dorinţa sau că e ceva care să îndreptăţească această dorinţă nu te preocupa n-o vom face dacă nu vrei s-o facem şi nu te simţi insultată şi umilită dacă înţelegi din cuvintele mele că ai ştiut din totdeauna că pentru asta ai venit aici şi pentru asta ne-am îmbătat just dont think about it e totul prea frumos ca să ruinăm cu astfel de negocieri vreau doar să-mi simţi electricitatea mele şi eu pe-a ta vreau poate să ştii şi să simţi şi să înţelegi cât de animalic te-am dorit dintotdeauna şi că totuşi sunt prea mândru şi am fost dintotdeauna mai mult decât un animal care îşi caută o femelă mă înţelegi ce vorbesc nu ştiu în fine haide să tăcem vai poate asta am făcut toată seara nu am făcut decât să tăcem sau poate că am vorbit de-ajuns ca de acum să putem tăcea ştiindu-ne împăcaţi şi împliniţi da în cele din urma e tocmai asta cineva care nu doar să te dorească animalic cineva cu care să poţi vorbi pricepi ce vreau să spun a vorbi înainte şi după. şi dacă această fată nu înţelege de fapt nimic, mă întrebai tresărind parcă atins de o uşoară descărcare electrică, dacă mă consideră ridicol, dacă e adormită, dacă nu-i pasă în definitiv de nimic din cele spuse, dacă în definitiv mă consideră prea complicat şi ridicol, şi poate, poate impotent şi fricos pentru că nu mai pot face ultimul pas, că nu pot nici măcar în aceste condiţii poseda, când o am dăruită în braţe, că nu pot s-o arunc în pat şi dezbrăca, nu-s în stare, impotent şi ridicol şi virgin şi inocent şi mai ales lipsit de minimul gram de bărbăţie, şi ciudat şi în definitiv ridicol si nepotrivit pentru ce vrea ea, că a fi diferit de toţi ceilalţi aifonişti şi manelişti şi restul nu mă înnobila cum credeam ci mă făcea şi mai neimportant. poate că se gândi şi ea la aceleaşi lucruri, poate că mă gândii exprimându-mi aceste temeri într-o formă materială pe care ea fu în stare s-o simtă stând îmbrăţişaţi, ca o căldură sau tremur. îşi strânse încolăcirea braţelor din jurul gâtului meu frecându-şi obrazul de urechea mea ca să mă conving şi s-o ştiu biruită, toată a mea. şi eu mă gândeam la ce va fi după, la cât de animalic doream acel corp pe care îl strângeam în braţe şi pe care îl bănuiam lilabraaumannian, mă îngrozeam la gândul cât de greu îmi va fi s-o dezbrac şi toate restul, la cum va fi şi dacă trebuie să fie cumva, dacă trebuie să încerc măcar sau să mă păstrez nobil până la urma şi s-o las să-mi scape, că va fi şi un după, va fi şi un altădată sau că cel mai probabil nu va mai fi niciun fel de altădată, că mâine se va trezi străină şi ruşinată, că o voi întreba dacă vrea să mai rămână şi ea va invoca o scuză oarecare şi se va duce şi eu voi înţelege din plecarea ei când se va simţi prea stingherită ca să mă îmbrăţişeze de rămas-bun ci doar îmi va face cu mâna sau va zice pa-pa că a plecat, că nu se va mai întoarce niciodată.
(fragment, variantă manuscrită)
V. Mior Gavrilan, un neîmblânzit 